Proiectul Interventia sociala prin arta Proiectul Interventia sociala prin arta Proiectul Interventia sociala prin arta Proiectul Interventia sociala prin arta Proiectul Interventia sociala prin arta Proiectul Interventia sociala prin arta Proiectul Interventia sociala prin arta Proiectul Interventia sociala prin arta Proiectul Interventia sociala prin arta Proiectul Interventia sociala prin arta Proiectul Interventia sociala prin arta Proiectul Interventia sociala prin arta Proiectul Interventia sociala prin arta

Intervenţie socială prin artă

Activităţile centrate pe artă contribuie la o evoluţie susţinută în sănătatea şi productivitatea unei comunităţi. Implicarea socială este un proces ce se comportă ca un catalizator în evoluţia socială.

Educaţia prin artăDezvoltare comunitară prin artăActivism social prin artă

Proiecte

Începeţi cu arta, pentru că arta este cea care încearcă să ne ducă, pe noi, înafara noastră. Este o încercare de a crea o atmosferă şi un context pentru ca o conversaţe să poată curge fluid dintr-o parte în alta, astfel permiţându-ne să ne influenţăm unii pe alţii.

Educaţia prin artăDezvoltare comunitară prin artăActivism social prin artă